Suprarealism? Poate...

O-B-S-E-S-I-E,află ce înseamnă pentru mine.

2009-11-20T08:33:00.000-08:00

Fum.
Fumul este cel care te ajută să treci peste vicisitudinile vieţii sau cel puţin asta e motivaţia care-ţi figurează-n minte atunci când eşti întrebat "De ce te-ai apucat?".
El este cel care te îndeamnă la meditaţie şi contribuie considerabil la rezolvarea unei mari părţi din problemele tale sau cel puţin asta îţi place să crezi.
Îţi dă poftă de viaţă şi te face să te simţi important.Ai fi în stare să juri chiar că el este cel care îţi pune cuvintele potrivite pe limbă.
Fără el eşti...neant!
Asta înseamnă că înainte de a te apuca erai un nimic şi el a fost cel care te-a înzestrat cu valoarea de care dispui momentan.
Aş greşi dacă aş spune că se întâmplă tot timpul aşa...Există o multitudine de psihologii şi fiecare individ are un motiv diferit pentru care alege să-şi murdărească viaţa deja murdară...Pentru că,în condiţiile în care te-ai apucat din cauza unui necaz,oricare ar fi el,fumul nu face decât să vină în completare.Nu ajută cu nimic.Te învaţă doar să te hrăneşti cu ceea ce se cheamă mizerie.
Aceste lucruri sunt spuse tot din perspectiva unui fumător.
Şi eu fumez.
Fumez mult.
Şi-mi place.Îmi place mult.
Şi o fac din pură plăcere.N-am absolut niciun motiv pentru care m-am apucat.
Aş dispune de prea multă idioţenie dacă m-aş apuca din cauza unui posesor de suflet,măini,picioare şi cap la propriu sau din cauză că un lucru nu s-a petrecut aşa cum aş fi vrut eu.Merg pe ideea că nimic nu e întâmplător.Bun sau rău,se petrece cu un scop.Dacă ar fi totul bun ţi-ai lua-o în cap sau ai fi tot timpul fericit.Şi orice este în exces dăunează!Avem nevoie şi de rău pentru a cunoaşte un echilibru sentimental.
Pentru mine un fum înseamnă doar relaxare.Nu-mi place să asociez o altă stare acestei activităţi, gen eliberare sau euforie,pentru că n-aş face altceva decât să-mi alterez psihicul.El există pentru a reflecta realitatea reală,să zicem...dacă mediul în care trăim nu ne oferă prilejul să învătăm să asimilăm ceea ce e mai bun pentru viaţa noastră psihică şi spirituală,să facem nişte conexiuni coerente,atunci trăim într-o realitate falsă.
De pildă,mă apuc de fumat pentru că mi-au murit pisica şi căţelul şi,în consecintă,mă apasă inima.Ţigara va reuşi cu siguranţă să înlăture suferinţa profundă din sufletul meu sensibil.Astfel,în mintea mea de cretin se instalează ideea că fumul mă scapă de orice problemă,idee ce mă denaturează la nivel psihic.
Personal,pot să afirm că fumul este obsesia mea.Sau mai bine zis,O obsesie,pentru că mai există şi altele.
Dacă aş sta mai mult timp fără a fuma probabil aş începe să fac urât.
M-aş simţi închisă într-o încăpere sombră cu o singură fereastră pe care aş privi cum un individ bine trece,savurând din mers o ţigară,şi în acel moment nu mi-aş dori decât să fiu eu ţigara din care trage cu atâta poftă...Sau mai degrabă l-aş ucide ca să-i fur doza...
E absurd.
Ştiu.
Dar ăsta e viciul.Şi dacă n-ar fi fost ăsta,ar fi fost altul.
Ca să fiu sinceră,dacă aş putea să înlocuiesc acestă obsesie cu o alta,cred că aş alege să ucid oameni. Acei oameni care merită să fie ucişi pentru că la rândul lor au ucis oameni.
Indiferent de modul în care au facut-o:fizic sau sufletesc.
Este un act demn de un maniac şi deloc o manieră creştinească de a gândi.
Ştiu.
Dar cred că ar fi cazul să scuturăm cumva ticăloşii din lume...

Nimeni şi nimic...

2009-11-06T10:35:00.000-08:00

Efectuezi zi de zi acelaşi ritm de buştean plutind pe apă.
Da.
Eşti nonşalant faţă de ceea ce se cheamă progres al societăţii în care trăieşti.
Da.
Lucrurile simple ţi se par complicate.Tocmai ele declanşează starea aia de imbecilitate în sufletul tău.Şi-o laşi acolo,nu faci nimic să o înlături,nu încerci să găseşti motivul real al problemei ca să te trezeşti la realitate.
Să stai la un colţ de stradă şi să-ţi plângi singur de milă faţă de unul şi de altul şi să ajungi la concluzia că trebuie să-ţi bagi picioarele în ea de viaţă,în lipsă de altceva,e la fel de ineficient ca gestul de a arunca pietre pentru a stinge lumina lunii.
Şi ştii şi tu asta.
Şi realizezi că ştii numai atunci când ţi le spune altcineva şi eşti întrutotul de acord,dar când rămâi din nou singur,te pierzi în aceeaşi lumină dominată de întuneric.
Ce-i de făcut?
Te-ai întrebat vreodată?
Poate doar în stare de inconstienţă...
Aştepţi să fie cineva mulţumit de tine?
Cine?
Prietenii tăi,bineînteles.Unicii,supremii,nemaipomeniţii,singurii care îţi pot acorda ajutor,după opinia ta.Cu toate că ţi se întâmplă adesea să fii părăsit de toţi exact când durerea ţi-e mai mare,continui să ai încredere în ei.Şi nu realizezi că atitudinea aste te strică,nu-ţi permite să faci curat,dar să trăieşti în continuare în mizerie,da.Asta da.
Să încerci să remediezi ceva când eşti deja înfundat până la gât în rahat e la fel de ineficient ca un strigăt de ajutor lansat în vidul spaţial unde sunetul nu se propagă.
E regretabil...
Dar cui îi pasă?
Nimănui.
Mai ai ceva de adăugat?
Nimic.

Încă un pas...

2009-10-16T08:30:00.000-07:00

" - Aşa , şi? Chiar crezi că-mi pasă?"
...
Ultimele mele cuvinte spuse înainte de a trânti uşa cu nervozitate.
E totul sec.
Nu-mi place.
Ce dobitoc guraliv.
Încerc să nu-mi pierd timpul gândindu-mă la ce s-a întamplat cu 3 minute în urmă,cu toate că nu prea reuşesc...
Afară plouă cu stropi reci şi timizi.
Asta îmi place.
Merg exact acolo unde ştiu că ambianţa mă face să uit de lucruri care îmi provoacă displăcere.
E un bar şi atât.Nimic mai mult.
Poate incapacitatea de a poseda viciul tutunului ar fi avut drept consecinţă o atmosferă mai puţin ceţoasă în jurul meu.
Mai contează?
Nu prea cred.
În momentul de faţă singurul lucru care contează este dexteritatea excepţională de care dau dovadă unii posesori de cretinism...
Şi iar revin cu gândul la monotona situaţie care s-a întâmplat mai devreme. Pe scurt,sunt eu,este el,suntem doi,dar nu prin adunare!
Eu sunt eu,el este un...nu găsesc ,efectiv, cel mai bun cuvânt care să-i ofere descrierea pe care o merită.
În sens larg este diferit...în sens restrâns,este o fâşie impermeabilă cu privire la concepţiile pe care încerc să i le inspir.
...E doar o pierdere de timp,aşa-i?
Şi-a fixat nişte standarde prea joase,care nu îi permit o autoperfecţionare semnificativă.
Autoperfecţionarea semnificativă coexistă cu ceea ce se cheamă spirit raţional dezvoltat şi exersat.
Nu vreau să se înţeleagă de aici că sunt adepta pefecţiunii.După mine,până şi perfecţiunea asta e imperfectă,aşa că mi-e total indiferentă.E vorba doar de celebra compatibilitate între doi indivizi.Fără ea,ai impresia că persoana de lângă tine e o ratată şi n-o suporţi în preajmă.
Brusc,simt nevoia de o plimbare.
Nu vreau nimic altceva.

Doar linişte.

Nuanţe...

2009-10-03T08:55:00.000-07:00

E frig…
Nici nu mă aşteptam să fi fost altfel.
Banca pe care stau e umedă,dar nu-mi pasă.Mă încălzeşte îndeajuns fumul ţigării Dunhill din care trag pătimitor.Nu ştiu dacă am avut vreodată cel puţin pentru o clipă viziunea că am să mă aflu în această ipostază de rahat.
Zâmbesc efemer.Îmi amitesc de versurile lui Ombladon : „Probabil poza ta din ramă ţi-ar şopti: Ştii,nu eşti ce-mi doream să fii”.E o melodie veche,dar pentru adevărul pe care îl conţine, mereu nouă în sufletele celor care o ascultă.
Pe cine ar trebui să dau vina pentru asta?
Pe mine cumva?
Mă îndoiesc.
Dacă un copil hoinăreşte pe stradă cu picioarele de mult desculţe şi cu ochii lăcrimânzi de durere trupească,precum şi sufletească,nu înseamnă că din propria-i dorinţă îndură toate astea.
Le îndură din cauza celor care se află în jurul său.În general,omul,prin definiţie,nu este decât un rezultat al acţiunilor celor care îl înconjoară.Dacă spiritul maliţios al unora ne doboară,spiritul angelic al altora ne ridică.Astfel se creează un echilibru datorită căruia reuşim să supravieţuim şi prindem puterea de a trece prin orice pentru a cristaliza un ideal.
Îmi curge încet o lacrimă pe obraz. Îmi dau seama de existenţa ei abia când imi ajunge în barbă şi o simt rece.
Mi se întamplă des de la o vreme încoace.Dar nu mă ruşinez din cauza lacrimilor. Ele reprezintă cel mai bun medicament pentru exorcizarea emoţiilor care îmi bântuie sufletul. Dacă emoţiile ar rămâne acolo,nu m-aş simţi prea bine,pentru că ele formează o sferă în care se instalează cu uşurinţă amărăciunea.
În depărtare îl zăresc pe prietenul cu care plănuisem să mă întâlnesc.De obicei sunt punctuală,pentru că „punctualitatea este un atribut al respectului reciproc”,insă de data asta am vrut să sosesc cu puţin timp mai înainte.
Din cauză…de motive.
Îi fac cu mâna.El îmi zâmbeşte.E conştient de faptul că în compania mea trebuie să fie vesel.Sau cel puţin încearcă să îşi facă datoria de prieten.Stie că eu sunt mai introvertită.
- Hey,salutare!
- Bună!
- Cum ţi-e ziua?N-arăţi prea bine dispusă.Te nemulţumeşte ceva?
- Sunt bine,stai liniştit.
Afişez un zâmbet veritabil.Apreciez când cineva se preocupă de dispoziţia mea.Se spune că nu trebuie să crezi decât jumătate din ce auzi.Dar trebuie să ştii şi care jumătate!Asta înseamnă de fapt înţelepciune. Îl cunosc de mult pe acest prieten şi nu m-a trădat vreodată.Mă îndoiesc că o va face de acum încolo.Nu are nici un motiv.Şi dacă totuşi o va face,e simplu.Mă debarasez de el.N-am nevoie de astfel de exemplare.În viaţa pe care o duc,singurul element murdar pe care-l deţin sunt ţigările.În rest,de la încalţămintea pe care o port şi până la cel pe care-l consider prieten,este tot curat.Aşa îmi place să fie.Bineînţeles,acest tot se şi murdăreşte,dar atât timp cât ştii cum să-l speli,e mai mult decât suficient.
- La ce te gândeşti?
- La nimic…de fapt,mint. Nu mai contează.
- Crezi că nu pot înţelege sau de ce? Oi avea eu un număr limitat de neuroni,neregenerabili,dar sunt totuşi funcţionabili.
- Oh,nu e vorba de asta.(râdem amândoi)Spune-mi ce-ai făcut azi.
- Nimic semnificativ.Cel mai important lucru pe care l-am făcut , şi pe care vreau să ţi-l împărtăşesc şi ţie,a fost o meditare la propria condiţie,legată de fericire.
- Ascult…
- Spune-mi mai întâi ce înţelegi tu prin fericire.
- Păi…fericirea…eu o percep ca pe o stare a cărei atingere se poate realiza exclusiv plecând de la motivaţia intrinsecă.Cred în ideea că omul poate fi fericit atât timp cât asta îşi doreşte,indiferent de ceea ce se petrece în jurul său.Trebuie doar să se izoleze…
- Bun.Şi cu propria ta fericire cum stăm?
- Ah…
- Să ştii că în general oamenii au tendinţa să aleagă cele mai uşoare lucruri…iar a fi nefericit este foarte uşor.Nu trebuie să dispui de un talent anume pentru a obţine nefericirea.
- …
- De aici vreau să înţelegi că e esenţial pentru tine,pentru sufletul tău să gândeşti mai mult pozitiv decât negativ.Ştii bine că e doar o pierdere de timp preţios să permiţi nostalgiei să predomine în fiinţa ta.Meriţi ceva mai bun.
N-am ştiut iniţial ce să răspund.I-am mulţumit doar.
Nu-i singurul care îşi dedică o particică din timpul său pentru a-mi explica unele lucruri.
De fapt,sunt lucruri pe care le conştientizez întrutotul.Îmi e greu numai să le pun în aplicare.Uneori reuşesc singură,alteori am nevoie de elan.
În fine.

Atmosfera asta se datorează oricum lunii octombie…

Sau poate ăsta e doar un motiv invocat aiurea.

Pff...hai să râdem!:))

2009-09-12T11:17:00.000-07:00

Seara asta trebuie imortalizată cumva.
Şi nu pot s-o fac decât prin scris.
Nu ştiu exact ce o să scriu în continuare.
O să văd eu.
Ideea e că o să scriu!
Ce?
Nu ştiu precis!
Dar totuşi scriu...
Şi aş putea începe prin faptul că nu vreau să înceapă şcoala!
N-am chef să văd iar şi iar în fiecare zi aceleaşi feţe stupide care încearcă să mă judece,fie după felul cum mă imbrac,fie după felul în care mă port.Iar în categoria asta întră atât colegi cât şi profesori.
Nu trebuie să îmi pese,ştiu!
Pe de altă parte,sunt fericită că întâlnesc şi persoanele pe care le simpatizez.
Asta chiar mă bucură.
E poate singurul lucru care mă bucură cu adevărat!
De fetele mele din cămin nici nu mai spun.
Mi-e dor de ele...
Sunt super încântată că le văd!
De data asta pot să spun că sunt norocoasă.Merg cu maşină personală la Craiova!
Slavă Domnului!
Am atâtea bagaje!
Imaginaţi-vă cum ar fi fost să merg cu trenul.
Îi şi ziceam unei prietene!
Probabil aş fi aşteptat trenul având ambele mâini pline de bagaje suficient de grele pentru a mă chinui la cel mai serios mod,vreo două geamantane legate de picioare şi o sacoşă pusă pe cap!
Şi ai mei să îmi facă frumos cu mâna la revedere zicând in gândul lor : în sfârşit am scăpat de tine!
Hei!!!Staţi aşa,părinţi nepăsători!
Doar nu vorbiţi serios?!
...
Plus că detest să merg cu trenul ăla infect plin de colarari care işi dau telefoanele lor retardate la maxim cu ~~muzică de cea mai buna calitate~~,ştiţi voi care.
Şi culmea.Nenorociţii ăştia nu stau în banca lor.Vin şi stau pe capul tău alintându-te cu apelative pe care ei le consideră foarte eficiente în a cuceri o fată : păpuşă,zână,ş.a.m.d.
Şi te uiţi la ei cu o faţă care spune clar şi răspicat :
D-I-S-P-A-R-I !
Şi ei tot nu pleacă!
Până la urmă recurgi şi la cuvinte şi le spui să se care,că te calcă pe nervi.
Dar tot degeaba!
Probabil ca să înţeleagă trebuie să adopţi acelaşi limbaj ca ei.
Dar n-ai de gând să te cobori atât de mult...
...
Mă întreb câteodată dacă ~~muzica~~ pe care o ascultă e de vină pentru halul în care au ajuns.
Dacă aş fi nevoită să dorm vreodată cu cineva în cameră,adept al manelelor,probabil l-aş invita afară să doarmă în cuşca foarte confortabilă a câinelui.
Iar el,cu singurul neuron pe care-l posedă,mi-ar răspunde:
-Ok,dar nu există cuşcă afară!
-Serios?Atunci dormi pe jos!
-Dar ai zis în cuşcă!
-Bine,o să-ţi cumpăr una mâine dimineaţă!Mulţumit?
...
Penibil.
Şi cum spuneam.
Iar la şcoală în curând.
Asta presupune reluarea unor vechi obiceiuri.Bine,nu foarte vechi,dar oricum...
Mai sunt şi unele noi printre ele!
Pachetul de Dunhill îmi face cu ochiul!
Vă las acum.
O să ne mai ~~auzim~~ probabil peste vreo săptămâna...
Probabil...

Take care!

Frumos...

2009-09-11T23:54:00.000-07:00

Frumos.
E frumos când reuşeşti să te simţi liber,aşa-i?
Eşti binedispus,eşti nostim,eşti practic şi oricine se poate simţi bine în compania ta.
Eşti fericit!
Da!
În sfârşit îţi poţi spune că eşti fericit.
Şi mai beneficiezi de ceva.Ai reuşit să-ţi creezi un scut suficient de puternic în jurul sentimentelor şi oricui îî figurează în minte ideea maliţioasă de a te răni,n-are decât să-şi ia jucăria şi să plece acasă!
Dar oare prin ce anume se caracterizează libertatea asta?
Dacă renunţăm la partenerul nostru,ne simţim liberi?
Dacă terminăm o şcoală,ne simţim liberi?
Dacă plecăm departe în lume,ne simţim liberi?
Nu...
Ar fi chiar bine dacă lucrurile ar sta aşa.
Dar nu stau!
Iar noi trebuie să învăţăm cum să ne simţim liberi indiferent de vârsta pe care o avem şi de mediul în care trăim.
Nu pentru oricine e uşor,dar nici greu nu poate fi!
Totul ţine de examenul de conştiinţă pe care trebuie să-l ai,pentru că el ajunge să îţi corecteze în timp greşelile,plus limitele pe care ţi le creezi în propriul suflet.
Şi tocmai acum când vine vorba de suflet lucrurile par a fi foarte complicate.Ele nu sunt,doar par a fi!
De ce?
Pentru că omul ce nu vrea nu poate să facă.
Dacă se întâmplă să suferim o decepţie,recurgem la intreriorizare sufletească,lacrimi,zâmbet trist...în fine.Tot tacâmul care ţi se dă,pentru că tu l-ai cerut!
Ştiu că unii ar spune: păi cum frate să suferi atât de mult şi brusc sa nu-ţi mai pese?
Da!
De ce nu?
De durerea ta cui îi pasă?
Poate doar ţie.
Nu mai bine o faci inexistentă?
...
Există şi lucruri în viaţă după care nu avem cum să nu suferim,sunt de acord.Dar nu sunt de acord cu prelungirea în neştiinţă a suferinţei.
Ok!Am suferit o zi,două,trei,o săptămână.Păi gata! Ce sunt eu? Maşină de plâns?
Nu cred...
Am şi eu o viaţă în care trebuie să respir oxigen,nu toate mizeriile pe care le creează alţii în jurul şi în sufletul meu.
Aşadar,când ajungi să îţi spui ţie insuţi toate aceste lucruri şi eşti sigur de ele în toată fiinţa ta,poţi să te simţi liber!
Încă un obstacol care îţi umbreşte libertatea asta sunt problemele.
De orice gen!
Dacă avem probleme,nicio şansă să mai fim fericiţi azi,mâine,poimâine.
Păi cum aşa?
Orice problemă are o rezolvare,da?
Sunt de acord că trebuie să îţi pierzi timpul gândindu-te la cum ai modela această rezolvare.
Dar prin trisţete sau stres crezi că poţi rezolva ceva?
Eu am ajuns la concluzia că orice faci şi absolut orice faci este o artă.Chiar şi rezolvarea unei probleme este o artă.
Iar acum,partea tristă...numai un artist ştie cum s-o facă.Dar există şi o parte bună!
Oricine poate fi artist!
Trebuie doar să gândească înţelept...
Şi când spun să gândească,ma refer chiar la tot ce poate exprima verbul ăsta : a gândi.
...
O concluzie?
Omul a fost înzestrat cu un dar minunat.Dar el a facut din acest dar o stricăciune.
Nu-i aşa că-i mai bine de animale?
Nu gândesc,nu iubesc..Sunt fericite...

Nu ştiu.Zic şi eu.

Hai s-o fac şi pe asta!

2009-09-11T09:59:00.000-07:00

Club.
Mult fum.
Mult alcool.
Mulţi drogaţi.
Ce caut eu aici?
...
Nu caut nimic,de fapt mint! Caut pe cineva.
Vreau sa merg acasă.
Sunt deja vreo două ore de când bântui prin locul ăsta şi m-am săturat.Mi-a intrat destul fum pe gât şi-n păr şi-n haine...
Îl zăresc pe el.
Pe Mircea,iubitul meu.
Mă lăsase puţin cu nişte prietene pentru a discuta cu un tovarăş.
Merg lângă el şi-l trag de mână.
-Mircea,vreau să mergem!
Acum!
El se uită la mine şi zâmbeşte,dar este aprins în discuţie şi nu prea ia in serios ce spun.
Încerc să adopt o privire serioasă care dă rezultate,din fericire!
-Imediat,iubito!
Plăteşte consumaţia,îşi ia la revedere de la cei cunoscuţi,mă ia in braţe şi ne îndreptăm spre ieşire.
Un idiot parcase prost maşina.
-Uite măh,nemernicu' dracu!Ce loc bun de parcare şi-a găsit!
-Asta e! Cred că va trebui să o luăm pe gazon ca să ieşim,spun eu.
Mircea îmi zâmbeşte şi mă sărută pasional.
-Îţi mulţumesc că m-ai însoţit astă-seara în club!
-N-ai pentru ce să îmi mulţumeşti,doar am făcut-o pentru că te iubesc,nu?
-Da...şi eu te iubesc,Geanina!
Ce frumos suna cuvântul ăsta...mă întreb dacă nu cumva prea frumos ca să fie rostit.
Ne urcăm în maşină.
Mircea se uită la mine şi spune:
-Unde vrei să mergem?
...
-Unde vrei să mergem?
-Geanina?
-Ah,poftim?!spun eu speriată.Mă uit în jur şi îmi dau seama că a fost doar un vis.
Cum naiba?
Totul părea aşa real sau poate prea frumos ca să fie adevărat?
Mircea se uită nedumerit la mine.
-Ai de gând să îmi răspunzi azi,Geanisule?
-Aaaaa...ce anume trebuie să îţi răspund?
-Ieri am stabilit că mergem undeva azi.Te-am auzit vorbind şi am crezut că te-ai trezit.
-Serios?!Ce-ai,buăh?
Vorbisem în somn?
Eu?
....
Mircea îmi întrerupe gândurile întrebându-mă din nou acelaşi lucru.
-Deci,vrei sau nu vrei să mergem undeva astă-seară?Şi dacă vrei,atunci spune-mi unde!
-Aaaaa...păi...ce ar fi să mergem într-un club?spun eu entuziasmată.
Mircea se uită uimit la mine.Dar se arată în acelaşi timp super încântat de decizie.
Probabil nu m-a auzit niciodată vorbind aşa.
Probabil sigur!
-Păi bine,atunci pregăteşte-te!îmi spune.
Doamne!
Ce-a fost în capul meu când i-am zis că vreau în club?
Are vreo legătură cu visul?
Doar nu sunt aşa cretină incât să cred că vor fi lucrurile la fel de frumoase ca în vis...
Sau sunt?!
Nu ştiu...

Cert e că mă simt bine şi asta-i cel mai important!

Eu şi lumea..

2009-09-10T00:11:00.000-07:00

Bun.
Sunt eu.
Sunteţi voi.
Toţi suntem oameni.
Dar nu toţi ne merităm titlul acesta,ce-i drept!
A fi om presupune mult mai mult decât suntem noi în stare a afişa.
În general,cam prin ce-i scris mai jos se defineşte lumea...
:
Cuvinte triviale la adresa celui de lângă noi.
Pe faţă sau pe la spate,nu contează.
Dar nu-i oare ruşine?
Serios?
Ce-i aia?
O nouă specialitate de mâncare?
Vrem şi noi să gustăm.
Se poate?
.
Priviri de superioritate.
Nu ştiu de ce,dar am o vagă impresie că astea au ieşit pe piaţă.
Se vând!
Desigur,nu-i recomandat să le cumpăraţi!
E marfă de proastă calitate.
Deci nu!
.
Atitudine respingătoare,indiferentă.
În caz că vă cere cineva ajutorul,să nu acceptaţi!
Dar de ce?
Dracu stie?
Poate nici el!
.
Gesturi de invidie.
Nu se poate aşa ceva...
Mâna sus cine a ascultat piesa "Nu există" a lui Spike!
Ştiţi voi...orice lucru prost am eu e la fel de bun ca al tău!
Ai ceva de comentat?
.
Fapte josnice comise.
I-am dat ăluia în cap pentru că pur şi simplu nu-i suportam faţa!
Aşa,şi?
Crezi că el o suporta pe a ta sau ce?
.
Şi lista poate continua...
(Bineînţeles că şi excepţii există)
Deci,spuneţi voi,că poate eu greşesc. Nu-i ăsta comportament inuman?
Mi se întâmplă adesea să merg liniştită pe stradă,să-mi văd de treaba mea.
Dar cum nu pot să merg cu capul în pământ,îl ridic şi eu,că îmi place să analizez în general o fiinţă umană...Uneori mi-e şi teamă când mă gândesc la cât sunt nevoiţi să indure unii.Şi se vede clar pe faţa lor că necazul îi pândeşte în orice moment.Şi astfel,păşind printre atâtea suflete,îmi găsesc de lucru generalizând şi abstractizând...
Şi brusc privirea mea întalneşte o altă privire care aparţine unei fete cam de aceeaşi vârstă cu mine.
~~Bine~~ îmbrăcată.
După părerea ei mai scump cu bani grei faţă de mine.
Cu trăsături şi aspect de piţipoancă.
Şi îmi aruncă o privire aşa greţoasă...Dar în orice caz,nu mai greţoasă decât întreaga-i personalitate!
În mentalitatea ei,deja pseudo-neuronii încep să danseze spunând : "Vezi fă că eu este mai tare şi mai haladită decât tine?"
De acord!
Cu siguranţă capul tău sec este mai tare,iar titlul de haladită îţi aparţine în totalitate.Ba mai mult,te reprezintă de la unghia jegoasă mică a mâinii până la unghia jegoasă mare a piciorului.
Şi dacă mai vrei să ştii ceva , păpuşă , din Paradis lipsesc toţi oamenii interesanţi! Mai ales ăştia aşa ca tine.Friedrich Wilhem Nietzsche a spus-o.Mai mult ca sigur ai auzit de el!
Mă amuză la culme ăştia care cred că-mi pasă de atitudinea lor varză faţă de mine.
Uneori chiar mă refugiez liniştită pe o bancă,scot o ţigară şi mă gândesc cu zâmbetul pe buze la astfel de exemplare care există in viaţa mea.
Mă bucur că există!
Viaţa ar fi plictisitoare altfel.
Şi-mi place.
Chiar îmi place!

Drept pentru care trag un fum pentru mine şi altul pentru lumea care mă înconjoară!

Eşti ca şi mort!..

2009-09-09T10:50:00.001-07:00

Păşi încet în apartament,obosită după o zi grea de muncă. Se uită la ceas. Probabil el doarme la ora asta.
Mai face un singur pas si ceea ce vede îi dovedeşte contrariul. Dar e un contrariu total neaşteptat.
Ce avea?
Nimic in afară de un comportament diferit de cel pe care-l cunoştea.
Oare ce doreau să spună de fapt ochii lui sticloşi si injectaţi?
Se drogase...băuse...
- Draga mea,am o surpriză pentru tine! Apropie-te!
In spatele zâmbetului său era ceva bizar..De mult nu-i mai făcuse o surpriză.De mult nu-i mai vorbise aşa frumos.De mult nu mai băuseră o cafea împreună.De mult nu mai incălziseră un pat cu senzualitate...
- Hai,apropie-te!
Observa cum privirea lui devenea una severă pe măsură ce ea nu indrăznea să se apropie.Teama care-i traversa intreg trupul nu o lăsa.
Pur şi simplu nu o lăsa!
- Dar apropie-te dracului odată,curvă!
Ea tresare,iar el face câţiva paşi grăbiţi şi se află la o distanţă de 20 centimetri de ea.
Ridică mâna ce mirosea puternic a alcool şi ţinea un trandafir frumos mirositor,roşu. Îi mângâie faţa. Ce joc mai era şi ăsta? Ne înjurăm şi apoi ne iubim...?!
Vroia să spună ceva,dar...
- AU! Te-ai tâmpit? De ce mă înţepi ? E dureros!
Îl împinge şi merge la baie să-şi spele rana.
Se uită stupefiată in oglindă.
Sângele curge în continuu.
Este o rană adâncă.
Ce dracu?!
...
Uşa se deschide.
În oglindă îl zăreşte pe el cu o privire spintecătoare.
O apucă de părul lung şi brunet şi o trage târâş pe podea,ducând-o in dormitor.
Ţipetele ei sunt groznice şi totuşi nu le aude nimeni.
Cum se face ca nu le aude nimeni?
Cum?
O aruncă in pat cu brutalitate,lovindu-se cu capul de noptieră. Ar fi vrut să-l înjure!
AH,cât ar fi vrut...
Dar nu ăsta era cel mai cerebral lucru pe care trebuia să-l facă in acel moment.
Trebuia să găsească o cale de scăpare.
Dar cum?
Inima îi bătea cu tendinţa de a-i sări din piept,iar după o privire de ansamblu aruncată in cameră,nu se dovedea existenţa unui obiect pe care l-ar fi putut folosi drept armă.
Sau...
În noptieră se afla pistolul pe care tatăl ei i-l dăruise acum ceva timp.Era lipsit de glonţ,dar cântărea suficient de mult pentru a-i da o lovitură grozavă nemernicului.
Profitând de instabilitatea lui mintală,reuşeşte să ia pistolul şi îl loveşte,cazând lângă pat.
Rapid se ridică şi spune : "Doamne,mulţumesc!"
Mulţumesc?
Nu-i cam devreme pentru a mulţumi?
Nu!
Eşti sigură?
Ia priveşte uşa.Încearcă să o deschizi!
La dracu!
E blocată!
Din spate se aude :

" Nu mai fi o curvă proastă,pentru Dumnezeu!"

Son of a...Bitch?

2009-09-08T23:10:00.000-07:00

E o simplă dimineaţă,ca şi celelalte de altfel,numai că e totuşi ceva diferit de data asta...
O rază de soare se străduieşte să pătrundă senin prin fereastra camerei mele,dar este rapid învinsă de norii care prevestesc încă o zi de ploaie.
Doar e toamnă...
Îmi place...
Întotdeauna mi-a plăcut ploaia!
Dar totuşi,ceva mă supără...
Şi ştiu exact ce!
Este gândul care imi aduce mereu un gust amar,o privire înţeţoşată,un zâmbet trist,o spargere de vise în minte si alta de sentimente în suflet...
Este el...
Şi îmi dau seama că încă îmi mai pasă.
Ce tâmpenie! Credeam că s-a terminat!
Chiar n-am nevoie de o proastă dispoziţie tocmai acum!
E ciudat cum o javră îţi face rău şi tu reuşeşti să-ţi aduci aminte doar clipele bune din tot. Clipe în care întreaga mea personalitate era presărată cu inocenţă şi fericire al cărei motiv nu-l cunoşteam niciodată. Chiar era frumos! Si el era frumos în toate accepţiunile acestui cuvânt pentru mine...
La dracu!...
Tu realizezi ce spui?!
Ţi-a răpit orice zâmbet de pe chip...
Cum mai poate fi un om frumos făcând asta?
...
Aparenţa ne joacă farse. Uneori e de ajuns doar un pas mai măreţ ca să te convingă că-i adevărată,apoi continuă cu paşi mărunţi...
Afară se pare ca a învins soarele în cele din urmă...
Trist!
Trag draperiile...dar totuşi poate e o şansa care mi se dă,iar eu trebuie să profit de ea.Curând soarele îşi va pierde locul din împărăţia cerului...
M-am hotărât!
Ies afară...Iau o tigară , ultima din pachetul de Dunhill cumpărat acum 3 zile...
O aprind.
Trag un fum.

E o eliberare sau mă afund treptat în închisoarea unui viciu?
...

Donc...let's see!

2009-09-08T10:07:00.000-07:00

A fi sau a nu fi?
Eh,n-ai de unde şti,dar dacă tot începe să figureze o idee prin minte care nu sună deloc rău,de ce să nu fie pusă in aplicare?
Corect!
Să intram în randul blogger-ilor deci.Cu tact,sinceritate si imaginaţie cred ca vor sta bine lucrurile.
Să afişezi ganduri,sentimente,vise,ambiţii,pasiuni,idealuri nu-i atât de uşor precum pare.
De ce?
Poate nu în oricine se aprinde scânteia care să declanşeze flacăra necesară împlinirii unui astfel de obiectiv,pentru că există o diversitate de psihologii.
În ceea ce mă priveşte,mărturisesc sincer că fac parte din acea categorie de persoane mai puţin extroverite si nu-mi pare rău!
De ce sa-mi pară?!
Atât timp cât eu mâ simt bine aşa cum sunt si am prietenii mei bine stabiliţi în care pot avea încredere deplina,la ce bun sa aderez la alţii?
Pentru ce?
Pentru nimic.Sau,poate pentru o eventuală mică mare dezamăgire....
Că se ivesc persoane pe parcurs care ştiu ce-i prietenia adevărată şi ne dovedim a fi compatibili,asta-i cu totul altă treabă.
Cu totul alta!
Şi cum spuneam,azi,08.09.2009 Geanis şi-a făcut un blog.
Primul pas.
Primul post.
Primul fum poate.

Ultima răsuflare...?