Încă un pas...

" - Aşa , şi? Chiar crezi că-mi pasă?"
...
Ultimele mele cuvinte spuse înainte de a trânti uşa cu nervozitate.
E totul sec.
Nu-mi place.
Ce dobitoc guraliv.
Încerc să nu-mi pierd timpul gândindu-mă la ce s-a întamplat cu 3 minute în urmă,cu toate că nu prea reuşesc...
Afară plouă cu stropi reci şi timizi.
Asta îmi place.
Merg exact acolo unde ştiu că ambianţa mă face să uit de lucruri care îmi provoacă displăcere.
E un bar şi atât.Nimic mai mult.
Poate incapacitatea de a poseda viciul tutunului ar fi avut drept consecinţă o atmosferă mai puţin ceţoasă în jurul meu.
Mai contează?
Nu prea cred.
În momentul de faţă singurul lucru care contează este dexteritatea excepţională de care dau dovadă unii posesori de cretinism...
Şi iar revin cu gândul la monotona situaţie care s-a întâmplat mai devreme. Pe scurt,sunt eu,este el,suntem doi,dar nu prin adunare!
Eu sunt eu,el este un...nu găsesc ,efectiv, cel mai bun cuvânt care să-i ofere descrierea pe care o merită.
În sens larg este diferit...în sens restrâns,este o fâşie impermeabilă cu privire la concepţiile pe care încerc să i le inspir.
...E doar o pierdere de timp,aşa-i?
Şi-a fixat nişte standarde prea joase,care nu îi permit o autoperfecţionare semnificativă.
Autoperfecţionarea semnificativă coexistă cu ceea ce se cheamă spirit raţional dezvoltat şi exersat.
Nu vreau să se înţeleagă de aici că sunt adepta pefecţiunii.După mine,până şi perfecţiunea asta e imperfectă,aşa că mi-e total indiferentă.E vorba doar de celebra compatibilitate între doi indivizi.Fără ea,ai impresia că persoana de lângă tine e o ratată şi n-o suporţi în preajmă.
Brusc,simt nevoia de o plimbare.
Nu vreau nimic altceva.

Doar linişte.